|
Dan Pita despre actorul de film Claudiu Bleont
Un alt actor care are o natura artistica specifica filmului – dar si teatrului – este Claudiu Bleont – actor din generatia anilor '80 lansat mai intai in cinematografe, apoi in teatru.
Simteam nevoia, atat pentru mine si povestea mea, cat si pentru filmul romanesc in general, de a aduce pe ecran chipuri noi, figuri placute de tineri mai ales care sa schimbe putin imaginea de fals si teatral in care se zbatea filmul romaneasc. Iar pentru rolul Pustiului din scenariu am cautat aproape un an de zile facand probe si interviuri cu tineri actori, sau pur si simplu cautand oameni tineri pe strada. Claudiu Bleont a aparut intru-un tarziu – era student la I.A.T.C. in anul I si plin de prejudecati in ceea ce priveste filmul. In cele din urma a venit adus aproape cu forta la probe.
Am folosit puritatea acelui chip (Claudiu Bleont) cum m-am priceput mai bine. Desi era o diferenta de varsta intre mine si el, eu fiind mai aproape de varsta lui G. Dinica si M. Moraru sau Stefan Iordache – l-am considerat pe Bleont purtatorul de cuvant si de imagine a tinerei generatii din care facusem parte cu ceva timp in urma : generatia Tatos, Veroiu, Margineanu si multi altii.
Pentru “Dreptate in lanturi” Claudiu urma sa faca un rol de compozitie si-l avea ca partener pe Ov. I. Moldovan si Petrica Nicolae. Erau toti niste fugari, dezertori, urmariti de potera. Un film cu multa miscare si multe scene dure – cascadorie si lupte. Bleont era intr-o forma fizica exceptionala, deborda, avea un ritm si o disponibilitate pentru miscare incat ii punea pe ceilalti doi in dificultate.
La “Pas in doi” reusisem sa il conving ca rolul pe care-l interpreteaza are ceva de mag, un om inzestrat cu puteri iesite din comun care vrea sa faca bine, in orice situatie, celor din jur.
Actorul Bleont si-a construit rolul imaginandu-si ca este un trimis al lui Dumnezeu – venit pe pamant pentru a mai indulci suferintele umane. Am vorbit cu el mai multe zile inaintea filmarilor. Le-am spus actorilor sa citeasca Biblia si mai cu seama povestea lui Cain si Abel la care vroiam sa fac aluzie, in relatia celor doi, Mihai si Ghita, doi tineri prienteni muncitori nefamilisti care iubesc aceeasi femeie.
Tot un rol de compozitie a trebuit sa faca Bleont si in filmul scris de D.R. Popescu « Rochia alba de dantela ». Rolul presupunea un caracter dur, intransigent, un medic chirurg care trebuia sa taie in carne vie, la propriu si la figurat, pentru a face bine, pentru a vindeca pe altii. De data asta actorul trebuia sa schimbe registrul : alt ritm, mult text, iar rolul de Robespierre al spiritelor sa-l arate cand antipatic, cand inuman.
Exista o scena in finalul filmului cand actorul trebuia sa planga. E greu sa convingi daca te « faci » ca plangi. Sau ti se pune glicerina in ochi. Bleont vroia sa ajung la momentul plansului in mod firesc prin concentrare si atunci m-a rugat sa stau cu el inaintea momentului filmarii si sa-i spun de ce trebuie sa planga, sa-i dau anumite repere pentru ca tot ce incercase el era inutil, nu-l puneau in starea, in situatia de a-i curge lacrimi. M-am retras cu el departe de privirile celor din echipa si am inceput sa-i spun lucruri care sa-l impresioneze – drame, tragedii. Ba mai mult i-am amintit de tatal lui care decedase cu putin timp in urma. Mesajul meu a avut succes, lui Bleont au inceput sa-i siroiasca lacrimile, am chemat echipa si am inceput sa filmam. La sfarsitul scenei, dupa ce filmasem, Bleont mi-a cerut plangand sa fac o pauza. Nu mai reusea sa-si opreasca lacrimile. Trista si neinduratoare conditia actorului !
Dan Pita
noiembrie 2003
|
