|
Gianina despre Bleont
Claudiu Bleont. Prima oara mi-am zis sa memorez acest nume in momentul in care am sfirsit de vazut "Pas in doi" al lui Pita. Mi s-a parut un film modern, surprinzator si actual si mi-am zis ca e musai si din pricina protagonistilor.Si l-am adaugat unui grup de nume favorite la vremea aia.
A urmat al doilea impact, puternic si de effect. In Teatrul Studentesc "Podul". Catalin Naum, regizorul-vrajitor ne crea o lume magica, numita teatru, de care deveneam dependenti pe nesimtite. In lumea asta reveneau obsedant exemplele celor ce au descoperit actoria inaintea noastra. Ca sa fiu cinstita, toate exemplele erau - Claudiu Bleont. Cum repeta el, cum prindea ideea din zbor, cum ajuta el colegul, cum rezolva o situatie, cum ii pica fisa,cum improviza, cita imaginatie, ce documentat era, ce harnic, cum participa la munca echipei. Ne enerva, recunosc, frecventa cu care sosea subiectul in discutie, dar ce mult ne-am fi dorit sa se spuna si despre noi macar o propozitie in felul acela!
Si a sosit si momentul intilnirii adevarate. Cind ne-am cunoscut, in sfarsit, si-am putut compara legenda cu omul. Lucra de zor la "Olandezul zburator" cu Beatrice si am remarcat un om iesit din comun, cu spirit ludic din belsug, cu plete, cu energie, revoltat, cu haz. Vorbea numai despre scena, o sorbea din ochi. Un om indragostit de scena. Dependent de ea. Neastimparat. Invatand continuu. Chiar si de la mine. A observat ca ma tot impiedicam de firul de la microfonul cu care-i luam interviu. Si-o fi zis: "niciodata microfonul in stinga si intervievatul in partea dreapta". Si-am inteles ca omul era tot una cu legenda.
Gianina Corondan
ianuarie 2004
|
